Fierberea este procesul de trecere a unui lichid în stare de vapori, prin formarea, sub acțiunea căldurii, în întreaga masă a lichidului, a unor bule de vapori care se ridică la suprafață. Temperatura de fierbere este cea la care presiunea vaporilor săi este egală cu presiunea la care este supus lichidul.Această temperatură, numită și punct de fierbere, crește odată cu creșterea presiunii. Temperatura de fierbere la presiune normală se numește temperatură normală de fierbere. În tabelele termodinamice, presiunea și temperatura corespunzătoare fierberii sunt denumite presiune de saturație, respectiv temperatură de saturație.
La încălzirea unui lichid acesta își păstrează starea lichidă până la
atingerea temperaturii de fierbere. Mărind în continuare temperatura, se
formează prima bulă de vapori, iar apoi din ce în ce mai multe. Deoarece densitatea vaporilor este mai mică decât a lichidului, într-un câmp de forțe, de exemplu câmpul gravitațional, sub acțiunea forțelor arhimedice
bulele se ridică la suprafață, apărând o suprafață de separație între
fazele de lichid și vapori. Această suprafață de separație a fazelor
este definitorie pentru fenomenul de fierbere. Dacă în timpul procesului
de fierbere presiunea la care este supus amestecul (separat sau nu) de
lichid și vapori rămâne constantă, atunci și temperatura la care se
produce fierberea rămâne constantă. Continuând creșterea temperaturii
lichidului, la un moment dat toată cantitatea de lichid s-a transformat
în vapori, care însă sunt încă la temperatura de saturație, vaporii
fiind numiți vapori saturați uscați. Ca urmare, în timpul
procesului de fierbere, se consideră că există un amestec de lichid la
temperatura de saturație și vapori saturați uscați.
