Telescopul (din
greacă:
tele = departe,
skopein = a cerceta, a examina) este un instrument care colectează lumina de la un obiect îndepărtat, se concentrează într-un punct (numit focar),
și produce o imagine mărită. De
și se indică cu termenul "telescop", de obicei, telescopul optic, care operează în frecven
țele luminii vizibile, există, de asemenea, telescoape sensibile la alte frecven
țe ale spectrului electromagnetic. După principiul de func
ționare există două tipuri principale de telescoape optice: reflector
și refractor. În telescopul reflector imaginea observată este reflectată de o oglindă intr-un sistem de prisme si apoi la o lentilă ocular, a
șezata de obicei pe partea laterală a instrumentului. În telescopul refractor se folose
ște refrac
ția în lentile.
Nașterea telescopului refractor este de obicei atribuitǎ lui Galileo Galilei, care a arătat prima aplicație în Veneția în 1609. De fapt, primele lentile au fost construite în 1607 de către artizani olandezi care le-au aplicat instrumentelor rudimentare cu putere de rezoluție foarte mică. Proprietățile lentilelor, oricum, erau cunoscute de ceva timp și trebuie să fie atribuit lui Galileo meritul de îmbunătățire și prima utilizare astronomică. Deși se pare că primul telescop a fost construit în 1608 de către danezul Hans Lipperhey (circa 1570-1619): era unul reflector.
Atmosfera Pământului absoarbe majoritatea radia
ției electromagnetice din spa
țiu, cu excep
ția luminii vizibile
și undelor radio. Din acest motiv, observa
ția de la sol este limitată la utilizarea de telescoape optice
și de telescoape radio. Primele sunt plasate de preferin
ță în locuri înalte sau izolate (mun
ți, de
șerturi, ...) cu scopul de a reduce influen
ța turbulen
țelor atmosferice
și a poluării luminoase.
Pentru observarea în benzile rămase ale spectrului electromagnetic (microunde, infraro
șu, ultraviolete, raze X, raze gamma), care sunt absorbite de atmosferǎ, sunt folosite aproape exclusiv telescoape orbitale ori situate în baloane aerostatice la altitudine mare.
Telescopul optic
Telescopul optic formează imagini ale cerului relativ apropiate și mărește luminozitatea aparentă a aștrilor, permițând distingerea detaliilor și observarea a mult mai multor stele decât cu ochiul liber. Telescoapele optice sunt împǎrțite în douǎ categorii principale: telescoape reflectoare și telescoape refractoare.
Obiectivul telescopului reflector este constituit dintr-o oglindă (sau un sistem de oglinzi) de sticlă metalizată de formă paraboloidală, care poate atinge chiar și 11 m în diametru. Cu ajutorul unei oglinzi plane sau curbe, imaginea dată de obiectiv este îndreptată spre un ocular.
Telescoapele de refracție au 2 lentile: una mare, plasată în partea frontală și numită "obiectiv", care colectează lumina, și una mică în partea posterioară, "ocularul", care focalizează razele luminoase în ochiul observatorului. Acest telescop a fost utilizat de Galileo Galilei în anul 1609 pentru a privi Luna, pe care a văzut-o de 30 de ori mai aproape decât cu ochiul liber.
Obiectivele cu deschideri mari mai mult de doi metri sunt domeniu evident a telescoapelor care reflectă. Dupǎ o anumită dimensiune lentilele devin atât de scumpe și grele încât a fost, din punctul de vedere tehnic și economic, impracticabil de a le folosi.
Comparativ cu luneta astronomică , telescopul are ca avantaje:
Telescopul optic poate fi utilizat atât pentru observarea directă, cât și pentru cercetări fotografice sau spectroscopice .
La perfecționarea telescopului au contribuit, printre alții, Isaac Newton, Laurent Cassegrain, James Gilbert Baker, W. Herschel, J. Herschel, Foucault, Bernhard Schmidt, George Willis Ritchey, Henri Chrétien, Dmitry Dmitrievich Maksutov.
Telescopul optic cu cel mai mare obiectiv din lume, 10,4 metri, (august 2009) este Grantecan.
